Probabil la această concluzie au ajuns președinții americani Trump și Biden în legătură cu retragerea trupelor militare din Afganistan. În final așa de tare s-au grăbit să recupereze cei douăzeci de ani pierduți, încât retragerea intempestivă seamănă mult cu o capitulare fără condiții. Totuși, nu talibanii au câștigat, ci americanii au pierdut. Ei târziu au realizat că generalul Montecuccoli, acum aproape patru secole, a avut dreptate spunând:-un război nu se poate câștiga decât cu bani, cu bani și iar cu bani, lucru valabil și azi. SUA acum are mare nevoie de cei 100 miliarde de dolari cheltuiți anual în Afganistan (calculați de BBC, dar America oficial recunoaște doar 1000 miliarde în 20 de ani) pentru rezolvarea problemelor sale interne. Păstrarea locului fruntaș în economia mondială prin ritm de creștere accentuat, concomitent cu reforma sistemului de sănătate și social nu-i permit Statelor Unite să joace în continuare rolul de jandarm mondial în Afganistan.
Dacă o superputere mondială își revizuiește poziția inițială în cazul în care situația o impune, este inadmisibilă obtuzitatea elitei politice din România. Lupta internă pentru alegerea președintelui în cazul partidelor din coaliție, blochează complet activitatea guvernamentală, care oricum nu excelează. Președintele statului s-a trezit din moțăire și realizând consecințele nefaste ale deciziilor sale anterioare, în al douăsprezecelea ceas a încercat medierea între partidele coaliției. Dansul păunului prezentat de USR prin care mimează ieșirea de la guvernare, dar dorește de fapt să rămână în coaliție, complică mult ecuația.
Consecințele crizei guvernamentale influențează negativ situația economiei, care până acum a fost prezentată în culori roz prin vizionarea unor ritmuri de creștere de neimaginat. Certurile interne din coaliție care au devenit publice, acuzațiile reciproce au scos la iveală creșterea exorbitantă a prețurilor purtătorilor de energie, inflația scăpată de sub control și sosirea valului patru al pandemiei.
Unii analiști politici consideră că UDMR este într-o situație comodă, privește spectacolul din lojă, la fel și PSD. În cazul acestuia din urmă analiza e corectă, deoarece cu cât mai catastrofală este guvernarea, cu atât îi cresc șansele la alegerile din anul următor, fără să facă ceva deosebit. UDMR în schimb este în fața unei neașteptate oportunități. Are posibilitatea să fie vocea rațională din guvern care să inițieze compensarea parțială a facturilor la energie electrică și gaze, în cazul familiilor cu venituri mici, începând cu luna octombrie al acestui an, până-n primăvara viitoare. Inițiativele guvernamentale raționale, necesare și benefice sunt mai importante decât activitatea neproductivă de mediere între partide.
Lakatos P.