Economie

Vis util

Premierul Nicolae Ciucă a avut o discuție cu șefii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care i-au propus un vis măreț, respectiv înscrierea României pe lista țărilor care ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2028.

Nu interpretez vise, ca economist analizez propunerea la care premierul a dat un răspus evaziv. Câteva observații utile în legătură cu organizarea ultimelor olimpiade de vară/iarnă.

Aproape cu 10 ani în urmă, în octombrie 2012 a fost lansat calendarul candidaților pentru olimpiada de iarnă din acest an. Din cei 7 candidați patru s-au retras în urma referendumurilor organizate. În finală s-a calificat Oslo (Norvegia), Almatî (Kazahstan) și Beijing (China). Oslo și-a retras candidatura, iar la votul final Beijing a câștigat cu 44:40. Să ne închipuim cum ar fi în acest an olimpiada de iarnă din Kazahstan, sub supravegherea militară rusească împotriva teroriștilor.

Memorabila alegație a fostului președinte Băsescu, respectiv că iarna nu-i ca vara, est valabilă și în cazul olimpiadelor.

La ultima olimpiadă de vară din Tokyo s-au acordat medalii la 33 de discimpline sportive. La olimpiada de iarnă din acest an sunt doar 15 discipline sportive, din care numai 3 în spații închise: hochei, patinaj artistic și de viteză, curling.

Olimpiada de vară din cauza multor locații și a unor construcții fără utilitate ulterioară eficientă, este foarte costisitoare. Economica Greciei a intrat în colaps în urma organizării olimpiadei din Atena. Guvernul Ungariei, la presiunea opiniei publice, a trebuit să renunțe la idea inițială de organizare a olimpiadei.

Olimpiada de vară din 2021 din Tokyo, față de estimarea inițială de 7,5 miliarde de dolari, în final a costat conform Reuters 18,1 miliarde, cu deficit considerabil cauzat de lipsa spectatorilor.

Din șirul olimpiadelor de iarnă iese în evidență cea de la Soci, cea mai scumpă din toate timpurile. A costat 51 miliarde de dolari, din care, așa cum afirma fostul prim-viceprim-ministru Boris Nemtov, funcționarii și întreprinzătorii corupți au delapidat 30 de miliarde.

Olimpiada de iarnă de la Beijing are un buget inițial de 3,1 miliarde de dolari, care nu include investiția de 5,1 miliarde de dolari pentru realizarea liniei ferate pe care circulă trenuri de mare viteză, care în mai puțin de o oră fac legătura între capitală și locațiile situate la 230 km distanță.

Având în vedere situația economică a României, propunerea chiar dacă e îndrăzneață, merită analizată. Dacă la votul final din 2023 România va fi desemnată câștigătoare, va avea 5 ani pentru realizarea angajamentelor asumate, cu controale internaționale etapizate.

La bugetarea olimpiadei de iarnă pentru tineret, chiar dacă proporțional este mai redusă față de cea a senoirilor, trebuie avute în vedere infrastructurile necesare (săli de sport, șosele, etc), asigurarea transportului participanților și spectatorilor precum și necesarul energetic.

În România investițiile în infrastructură numai atunci s-au finalizat la timp, când era în joc prestigiul internațional al țării. Așa s-a întâmplat cu stadioanele pentru Campionatul European de fotbal, cu linia ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni.

De 10 ani se construiește aeroportul Brașov-Ghimbav. La sfârșitul acestui an se preconizează darea în folosință. Rămâne ”numai” vechea problemă, realizarea autostrăzii Ploiești-Brașov-Târgu-Mureș, promisă și necesară de peste 20 de ani. Se pot solicita fonduri europene în acest scop. Rentabilitatea este asigurată dacă ne gândim doar la kilometri de coloane auto la fiecare sfârșit de săptămână.

Asigurarea cu energie a locațiilor exterioare este mai problematică. Din cauza lipsei de precipitații pe pistele de schii, zăpada artificială se asigură cu tunuri de zăpadă. În China stratul de zăpadă necesar se va asigura cu 300 de tunuri de zăpadă, care au un necesar de resurse de apă de cca 185,5 milioane de litri (conform studiului revistei Natura).

În România oricum se impune realizarea de noi hidrocentrale, centrale eoliene respectiv solare în vederea asigurării necesarului de energie. Investițiile amintite sunt imperios necesare, așa că toate partidele politice pot fi de acord.

Sunt doar doi factori care pot zădărnici realizarea acestui vis frumos. Lipsa voinței politice, respectiv stagnarea din cauza corupției, cum s-a întâmplat în cazul autostrăzii Bechtel.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...