Politică

Iarna vrajbei noastre

„E toamnă, e din nou, veșnic e frumoasă” (Petőfi), dar majoritatea europenilor nu admiră cavalcada de culori, ci se gândește cu îngrijorare la iarna ce urmează. Previziunile sunt sumbre.

Majorarea prețurilor energiei și carburanților, creșterea inflației și consecințele războiului ruso-ucrainean dau serioase bătăi de cap șefilor de state și guverne. Soluție universală nu există.

Puterea e în unitate?

Conducătorii Uniunii Europene încearcă din răsputeri să găsească un cadru de soluții care să fie unanim acceptat, ca în cazul pandemiei Covid-19, deocamdată fără succes.

Problema principală o reprezintă faptul, că economiile țărilor sunt în situații mult diferite, forța politică a guvernelor, încrederea de care se bucură la fel, însă trebuie să facă față acelorași provocări.

Merită de menționat că acei conducători, care în țara lor dispun de un sprijin politic masiv și care deschis sau voalat împiedică aplicarea unitară a mecanismului de apărare a statului de drept, solicită la unison alocarea integrală, fără condiții a fondurilor uniunii.

Giorgia Meloni, viitorul prim-ministru al Italiei, a declarat sâmbătă în primul său discurs public, că unele țări din Europa pun interesele proprii deasupra celor ale Uniunii Europene.

Probabil s-a referit la guvernul Germaniei, care începând cu 1 octombrie a majorat cu 15% salariul minim brut, de la 1621 euro la 2016 euro. (Până acum majorarea anuală a fost de 2-3%.) Totodată au inițiat un program de 65 de miliarde de euro, pentru majorarea alocațiilor familiale, o sumă unică de 300 respectiv 200 de euro pentru pensionari și studenți pentru plata facturii la energie.

Viktor Orbán la conferința de presă de luni, după convorbirile plenare ungaro-austro-sârbe a vorbit mai direct. A afirmat că Germania în plină criză energetică sprijină cu multe sute de mii de miliarde de euro propriile firme, însă țările mai sărace nu pot face la fel. ”Bruxelles trebuie să întreprindă ceva, altminteri acest mod va scinda unitatea europeană”

E adevărat, unii de mai mult timp și din diverse motive sapă la rădăcina unității europene.

Luni Ungaria a anunțat că s-a înțeles cu Gazprom să amâne până-n martie 2023 plata facturilor, probabil drept recompensă pentru atitudinea mai mult decât prietenoasă. Plata efectivă se va face până-n 2026, dar condițiile nu-s publice.

Cine și la ce se așteaptă?

În mare măsură cauze interne motivează opoziția unor guverne față de aplicarea unitară a sancțiunilor împotriva Rusiei.

E evident, criza energetică și creșterea conexă a inflației produce serioase tensiuni sociale. Nemulțumirile populației pot fi speculate și exploatate de partidele de opoziție, dacă guvernele sunt neputincioase sau ezitante. Vezi rezultatele alegerilor din Suedia și Italia, demonstrațiile din Praga și București.

Populiștii la putere pun pe seama pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei greutățile economice, creșterea prețurilor purtătorilor de energie și a inflației, cu toate că problemele au început anul trecut, războiul din acest an doar a agravat situația.Prelungirea războiului, imposibilitatea unui rapid acord de pace, le dă apă la moară.

Colac peste pupăză, cei care acuză Bruxellesul de impotență în gestionarea crizei, sunt tot cei care sunt împotriva renunțării la dreptul de veto în politica comunitară externă și de securitate.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...