În mitologia greacă Charon este luntrașul lui Hades în infern (lumea subpământeană). El îi trecea pe cei morți de curând peste râul Styx, dar numai dacă își puteau plăti călătoria, altfel sufletul lor pribegea o sută de ani.
Acest episod din mitologia greacă mi-a venit în minte, când am citit recentele analize, statistici economice și financiare.
Date inflaționiste
În România inflația anuală a trecut de 15%, dar fără compensările din energie ar fi undeva la 20-25%. Acest lucru e demonstrat și de faptul, că față de inflația de 15,3% de la consumatori, inflația în luna august la producători a fost de 53%. Se știe, că numai o parte din aceasta va fi absorbită de producători, restul, prin majorarea prețurilor se va arunca în spinarea consumatorilor.
În Ungaria rata anuală a inflației în septembrie a fost de 20%, ceea ce înseamnă că fără plafonarea prețurilor la sfârșit de an va culmina cu 22-24 %.
Plafonarea prețurilor este eficientă ?
Punctul de vedere al economiștilor este diferențiat, dar e unanim acceptată părerea, că pentru guverne, înainte de alegeri este un instrument atractiv, care însă numai în situații speciale și numai pe o perioadă limitată merită introdus, maxim o jumătate de an.
Inflația galopantă numai pe o perioadă scurtă poate fi domolită prin plafonarea prețurilor, ceea ce are efecte secundare negative într-o economie de piață. Firmele mici și mijlocii suferă cel mai mult, ele neavând rezerve suficiente și nu au curajul să apeleze la creditele bancare cu dobândă în creștere.
Plasă socială contra inflație ridicată ?
Inflația este impozitul săracilor. Ei nu pot suporta creșterea prețurilor alimentelor, medicamentelor, deoarece venitul lor nu crește în măsura inflației.
Prețurile plafonate, motivate de nevoi sociale sunt nedrepte în condițiile impozitării cu cotă unică. Cei cu venituri mari consumă mai mult, astfel ei profită mai mult.
Compensarea direcționată este mult mai echitabilă decât plafonarea prețurilor, dar stabilirea și verificarea celor îndreptățiți necesită timp și resurse. Din acest motiv guvernele europene folosesc mai degrabă reducerea taxei pe valoarea adăugată la produsele alimentare și la purtătorii de energie, sau/și majorează alocațiile familiale.
Prețul plafonat este preț politic, servește scopuri politice, decidenții trag foloasele, ei reîmpart după bunul lor plac veniturile bugetului de stat.
E fără echivoc, că în final populația plătește luntrașul, dar nu-i deloc sigur că va fi fericită la urmă.
Lakatos P.
