În ultimele luni am fost martorii unor manifestări guvernamentale care se potrivesc cu noțiunile din titlu.
Veto (lat.veto: mă opun),
e puterea cuiva, ca unilateral să împiedice un act oficial.
Un exemplu eclatant e modul în care Olanda împiedică aderarea României la spațiul Schengen.
Se poate polemiza dacă refuzul este îndreptățit sau se face din motive de politică internă, se pot prezenta cazuri de corupție din alte țări din spațiul Schengen, dar în prealabil trebuie ca acasă să punem lucrurile la punct.
Nu au fost inspirate, ca să mă exprim eufemistic, declarațiile președintelui Iohannis, ale premierului, ale liderilor partidelor din coaliția guvernamentală, prin care au dat ca sigură aderarea României, creând o uriașă așteptare din partea populației.
Unii chiar au pronosticat data de 1 ianuarie 2023, revendicând meritul aderării.
Reacția opoziției a înrăutățit și mai mult situația. Reprezentanții săi au pus pe tapet corupția în floare ca motiv al insuccesului după hotărârea Parlamentului Olandei, respectiv neîncheierea contractului cu firma olandeză de construcții navale Damen.
Este indiferent dacă prim-ministrul olandez Mark Rutte anunță veto din motive de politică internă, sau ca purtător de cuvânt și de interese al altor guverne. Reacția n-ar trebui să fie ca cea aplicată pe vremea lui Băsescu, respectiv un control vamal prelungit excesiv în cazul importului de flori tăiate din Olanda, cum propun unii politicieni nu numai din opoziție.
Există și un alt tip de veto, cel amânat. În esență constă în amânarea îndeplinirii unei promisiuni.
Acest lucru se întâmplă în cazul aderării la NATO a Suediei și Finlandei, când Parlamentul Ungariei tot amână ratificarea, acordând prioritate ratificării convenției internaționale cu San-Marino sau pregătirilor pentru expoziția mondială de la Osaka din 2025.
Atitudinea miroase a șantaj, având în vedere că din cele 30 de țări care în unanimitate au căzut de acord cu lărgirea granițelor NATO, numai Ungaria și Turcia nu au ratificat acordul, spre mulțumirea lui Putin.
Boicot: -refuz coordonat ca instrument de presiune.
Acest lucru se întâmplă când UE prin aplicarea de sancțiuni încearcă să-l determine pe Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei și să părăsească teritoriile ocupate.
Viktor Orbán care la început se visa lider regional (vezi V-4), a criticat în repetate rânduri și pe bună dreptate birocrația imposibilă de la Bruxelles, dar acum, din cauza problemelor sale interne încearcă sistematic să boicoteze latent boicotul, ceea ce în limbaj diplomatic sună a politică independentă.
Barca Uniunii Europene poate fi găurită, dar barca de salvare rusească nu-i o asigurare de viață.
Lakatos P.
