Guvernările populiste dăunează grav sănătății economiei statelor respective, bilanțurile lor pe ultimii 120 de ani sunt dezastruoase.
Christoph Trebesch, directorul Institutului Kiel pentru Economie Mondială, împreună cu doi cercetători, au analizat în studiul lor legăturile dintre economie și populism în ultimii 120 de ani în 60 de țări.
În medie, produsul intern brut scade cu zece puncte procentuale la 15 ani după ce populiștii ajung la putere, în comparație cu economii similare care nu sunt guvernate de populiști.
Deși cunosc acest fapt, liderii autocrați în scopul obținerii/păstrării puterii recurg cu precădere la manevre populiste.
Guvernarea populistă e precedată de populism electoral (cheltuieli electorale supradimensionate, promisiuni fără acoperire), care este cu atât mai intens, cu cât diferența în sondaje a partidelor cu șanse la victorie este mai mică.
Un exemplu grăitor e Ungaria, unde în prezent Partidul Tisza (39%) aproape că l-a ajuns din urmă pe FIDESZ (40%), iar în categoria celor sub 40 de ani l-a și depășit.
Cu toate că alegeri parlamentare vor fi abia în 2026, președinții celor două partide au lansat deja promisiuni.
Inițial Péter Magyar a plăsmuit atingerea salariului minim de 1 milion de forinți în 2030, la care a supralicitat Viktor Orbán, anunțând un ritm de creștere al PIB-ului de 3-6% și un salar mediu de 1 milion de forinți în 2027.
Referitor la aceste promisiuni pe termen mediu și lung, care sună bine și pot fi reținute ușor, analiști economici respectabili notează cu franchețe: vise ireale, lipsite de orice temei.
Pare-se că Péter Magyar, socializat în FIDESZ, în ciuda metamorfozei, păstrează și utilizează sloganul lui Viktor Orbán: ”Să avem vise mărețe!”.
Spre deosebire, în România, unde la sfârșitul anului în decurs de două săptămâni, vor avea loc alegeri prezidențiale și parlamentare, iar întâietatea social-democraților nu este în pericol, situația e mai nuanțată.
Pare-se că formațiunile politice se concentrează pe alegerile prezidențiale, o explicație probabilă ar fi atribuțiile extinse ale șefului statului.
Astfel se explică faptul, că George Simion, președintele AUR, aflat pe locul 3 în sondaje cu 14,9%, promite, dacă va fi ales, pentru cei care îl vor vota locuințe de 50 mp, cu două camere, în valoare de 35.000 EUR, cu suportarea de către stat a tuturor dobânzilor în urma creditelor bancare.
Țara e plină de afișele sale uriașe, credulii stau la rând să semneze contractele. E o nouă țeapă de tip Caritas.
În schimb, cele două partide cu șanse la victorie, PSD și PNL și-au îndeplinit deja promisiunile electorale cu caracter social, au reglementat prin legi majorarea venitului minim garantat și a pensiilor, ceea ce s-a și început în această lună și va continua în ianuarie.
E un efort bugetar așa de însemnat, încât anul următor vor fi prea puține resurse pentru investiții, ultima soluție fiind recurgerea la împrumuturi, ceea ce va majora gradul de îndatorare. Dar e treaba următorului guvern.
Ei nu îndrăznesc să facă noi promisiuni, astfel partidele din coaliția ”nici cu tine, nici fără tine” stabilesc linii roșii pentru celălalt, bineînțeles în interesul și apărarea cetățenilor, care dacă vor fi trecute, se destramă coaliția.
Deoarece până acum sloganul comun a fost necesitatea păstrării stabilității, se vor suporta încă 45 de zile, iar în funcție de rezultatele alegerilor se va reconfigura coaliția.
Nu va fi ușor, având în vedere atacurile la persoană, jignirile, acuzațiile din campania electorală. S-ar putea ca în cazul în care PSD obține un rezultat mult peste așteptări, iar liberalii un scor slab, să se ajungă din nou la o coaliție din 3 formațiuni.
Pentru UDMR prima condiție pentru a putea participa într-o coaliție guvernamentală, este să treacă pragul parlamentar de 5%.
În acest scop e nevoie de un nou program și slogan electoral bun. Nu mai e suficient de mobilizatoare lupta împotriva extremismului (vezi AUR).
Sloganul: ”Mai mult pentru cetățean, mai puțin statului” e lipsit de logică, e foarte complicat de explicat, deoarece dacă ”învinge rațiunea”, cum sugerează înscrisul pe afișul electoral, automat se naște întrebarea: practic statul din ce resurse să asigure un nivel mai înalt al serviciilor din sănătate, educație și asigurarea pensiilor, întrucât acestea nu sunt în competența administrațiilor locale.
Analiștii afirmă că e nevoie de un program coerent, ulterior verificabil, chiar dacă puțini îl citesc și puțin votează pe baza programului.
Sloganul de campanie nu e programul campaniei, ci un text foarte scurt, care rezultă logic și ușor dedus din acesta, care poate fi foarte ușor reținut și citat.
Scopul este ca la sfârșitul campaniei și în ziua votului alegătorul să-l recunoască, sentimental să fie de acord și să-l determine la a acționa.
E mult de lucru, dar timp mai puțin.
Lakatos P.
