Politică

„A douăsprezecea noapte sau Cum doriți” în România

În locul vizionării comediei lui Shakespeare, alegătorii sunt subiectele suferinde ale unei tragicomedii.

Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției guvernamentale la alegerile prezidențiale, nominalizat înainte de Crăciun, văzând tragerea de timp a partidelor și faptul că guvernul nici în două săptămâni nu a stabilit datele alegerilor, a anunțat suspendarea candidaturii sale.

A solicitat partidelor din coaliție să-și convoace forurile decizionale, să oficializeze hotărârea în legătură cu candidatul la președinție și să stabilească datele alegerilor.

Obiectiv privind situația, din punct de vedere extern ecuația e simplă. Candidatura lui Crin Antonescu e potrivită pentru liderii UE, dar nu e pe placul lui Putin.

Trump, la care au făcut vizite mai mulți posibili candidați, nu a fost instalat, nu se pronunță public, însă în viziunea americană poziția geostrategică a României necesită un președinte pro-NATO.

Un ziarist incisiv ar putea să-i întrebe pe actorii principali, pe liderii de partide, deoarece regizorul nu se cunoaște, acum de bobotează, voi ce doriți ?

Doar Hunor Kelemen ar putea răspunde instantaneu, astfel:

”Pentru UDMR Crin Antonescu e candidatul ideal. Îi cunoscut, inteligent, nu-i extremist, are idei pro-UE, comunică foarte bine.

Oricum, nu am de gând să mai candidez o dată. Au avut loc alegerile parlamentare, am obținut un scor bun, ajunge ca doar peste patru ani să promovez din nou principiile și scopurile UDMR. De ce să mai cheltuim bani acum ?”

Situația e mai complicată în cazul celorlalți doi președinți de partid.

Ilie Bolojan, președinte interimar, care face echilibristică între diferitele poluri de putere din partid și care ar dori să fie mai degrabă președinte de stat sau premier, decât președintele Senatului, văzând nehotărârea social democraților, repede a anunțat că satisface solicitarea lui Crin Antonescu.

Speră că socialiștii abandonează nominalizarea unui candidat comun, așa cum s-a întâmplat în cazul candidatului la primăria generală a capitalei.

Estimează că în interiorul partidului mai mulți îl vor vota ca pe Crin Antonescu și astfel i-se va deschide calea spre Palatul Cotroceni.

Cea mai mare problemă o are premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Lui personal ar conveni candidatul comun, mai ales dacă primește garanții că va rămâne premier.

În partid însă, Vasile Dîncu, considerat principalul ideolog, renumit pentru bunele relații avute cu serviciile, s-a grăbit să conteste șansele de câștig ale lui Crin Antonescu, afirmând că acesta este omul trecutului.

Întrucât au avut loc alegerile parlamentare, lupta internă din partid va fi decisivă pentru nominalizarea candidatului.

Cioclacu este conștient că singura lui șansă e candidatul comun.

În cazul în care partidul va avea candidat propriu, sunt șanse minime de câștig în turul doi. În acest caz poate lua rămas bun de la șefia partidului.

Din păcate alegătorii doar ulterior vor constata, peste 5-10 ani, ca în cazul lui Iohannis, că din cauza unor interese de grup din partide din nou au fost nevoiți să aleagă răul cel mic.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...