În cazul în care declarația premierului ungar, conform căreia în ultimii zece ani cea mai mare greșeală a lui a fost construirea unui stadion de 64.000 de locuri, deși ar fi trebuit unul de 90.000 de locuri, atunci e de înțeles retorica lui anti-Bruxelles.
Orbán nu este în război cu conducătorii Uniunii Europene, deoarece nu există o declarație de război, fără de care în opinia sa nu există război (vezi Ucraina), numai verbal și prin afișe desfășoară ”operațiuni speciale” pentru subminarea solidarității Uniunii.
Premierul suveran chiar și față de propria țară, nu consideră greșeală nici generalizarea corupției de stat, nici refuzarea aderării la Parchetul European, care în anumite situații ar putea cerceta deturnarea fondurilor europene.
În această ordine de idei, ar fi fost o greșeală împiedicarea îmbogățirii prin achiziții publice supraevaluate și cu dedicație a familiei sale și a cercului de prieteni, pentru că ar fi zădărnicit formarea clasei capitaliștilor autohtoni din Ungaria.
În România acest tip de acumulare de capital doar provizoriu s-a realizat de unii favorizați ai vechii Securități și ai urmașului acestuia, după care în final instanțele judecătorești parțial au făcut dreptate.
Viktor Orbán din timp s-a asigurat ca butada primului miliardar american în dolari, John D. Rockefeller: ”nu mă întrebați cum am făcut primul milion”, să fie deviza parchetului general condus de Péter Polt.
Pentru cercul de prieteni și apropiați, care în primul val au rămas pe din afară, cu ajutorul majorității parlamentare de două treimi, a organizat transvazarea (privatizare cu dedicație) avuției naționale în buzunarele clientelei de partid.
Dacă cineva, cândva l-ar trage la răspundere pe Viktor Orbán pentru cele de mai sus, răspunsul e deja în plic, ca la șah. Bruxelles e de vină, de acolo au venit miliardele de euro, fără de care n-ar fi fost nimic de deturnat.
După ce un întreg aparat de propagandă guvernamentală a lucrat ani în șir să creeze imaginea de infailibil a conducătorului iubit, înțeleg că a fost greu pentru premier să-și recunoască greșeala în legătură cu construirea stadionului.
Orice început e greu, dar dacă atât opoziția cât și domnia sa vor continua la fel, peste zece ani Viktor Orbán va declara că cea mai mare greșeală a lui în ultimul deceniu a fost că nu a propus din timp lui Putin organizarea în comun a jocurilor olimpice de vară din 2036.
Lakatos P.