Politică

Putin, Trump, urmașii Pandorei

A “deschide cutia Pandorei” este una dintre expresiile des folosite atunci când cineva spune sau face ceva, ce va produce o avalanșă de nenorociri, tragedii. Potrivit mitologiei grecești, Pandora a fost prima femeie de pe Pământ, creată de Zeus, furios pe Prometeu că a furat focul din cer. Drept răzbunare i-a trimis-o ca nevastă, cu o cutie care conținea toate relele din lume.

Pandora, în pofida interdicției, din curiozitate, a deschis cutia, iar puterile malefice au vărsat boli, necazuri, ură, suferință asupra oamenilor.

Când a închis-o la loc nu mai rămăsese pe fundul cutiei decât speranța.

În decursul istoriei, când împărații, regii, șefii de state, dictatorii din interese meschine sau pentru obținerea de teritorii au pornit războaie, cum se spune, au deschis cutia Pandorei, mistuind cea mai mare parte a globului pământesc.

Deși n-ar trebui să se joace cu focul, Putin și Trump manifestând intenții de redesenare a granițelor, provoacă scântei.

După anexarea Crimeei în 2014, la care a existat doar o palidă reacție din partea UE și SUA, a urmat invadarea Ucrainei.

De această dată răspunsul ferm al UE și NATO împotriva lui Putin a descurajat orice intenție similară.

Ascensiunea lui Trump, dacă se poate da crezare declarațiilor sale, a creat o situație nouă.

La 7 noiembrie Donald Trump a declarat că Groenlanda ar trebui să facă parte din SUA, în vederea asigurării securității și pentru apărarea împotriva amenințărilor rusești și chinezești.

”Nu vrem să fim danezi. Nu vrem să fim americani. Vrem să fim groenlandezi.”- a declarat premierul Mute B. Egede.

Însă, într-o situație dată, cei 57 de mii de locuitori de pe teritoriul autonom, parte a Regatului Danemarcei, nu pot să facă prea multe, deoarece Donald Trump a lansat ideea, că Statele Unite ale Americii ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama, menționând posibilitatea preluării Groenlandei prin intermediul „coerciției militare sau economice”.

”Este posibil să fie nevoie să facem ceva. Canalul Panama este vital pentru țara noastră” -spunea Trump, câștigătorul alegerilor din noiembrie.

La 30 noiembrie Justin Trudeau, premier canadian, a efectuat o vizită la reședința lui Donald Trump din Mar-a-Lago, după care la 6 decembrie intempestiv și-a dat demisia.

Vezi minune. După această demisie Donald Trump a lansat idea că este în interesul Canadei să devină al 51.-lea stat al Statelor Unite.

Ce-i permis lui Jupiter, poate totuși este permis și boului, consideră Kostadin Kostadinov, președintele pertidului bulgar Renașterea (Vazrajdane).

El consideră că ”Pretențiile lui Trump asupra Canadei sunt pe deplin justificate.” De aceea nu există nimic mai logic decât unificarea Bulgariei și Macedoniei într-o singură țară comună și întoarcerea Basarabiei de Sud înapoi în Bulgaria, odată cu dezintegrarea Ucrainei.

Asemenea aspirații de revizionism teritorial există și în alte țări.

Dacă Trump, cu sprijinul lui Elon Musk, va trece la înfăptuirea intențiilor sale declarate, efectul dominoului va incendia nu numai Europa.

Lakatos P.

Newsletter
Loading

V-ar putea interesa și...

Articole populare...